6.5.2023
CEEPUS
Las Jornadas Iberoamericanas, organizate de Centrul Ibero-American al Universității din Pécs, care a ajuns la a șaisprezecea ediție în 2023, se organizează în fiecare an în prima săptămână a lunii mai. Din 2015, acest eveniment academic este organizat împreună cu Universitatea Catolică Pázmány Péter ca Școala de primăvară CEEPUS a Rețelei Hispaniştilor din Europa Centrală și atrage numeroși studenți din cele 22 de universități din Europa Centrală și de Sud-Est care fac parte din această asociaţie profesională. Programul include ateliere susținute de profesori, conferințe și dezbateri diverse, întâlniri cu scriitori, diplomați, traducători și alți profesioniști din domeniul științelor umaniste,. Un spațiu amplu este ocupat de simpozionul studenților, în care studenții își prezintă lucrările pe teme extrem de diverse. În 2023, Conferința Ibero-Americană și Școala de Primăvară CEEPUS au avut loc în perioada 2 – 6 mai la cele două universități organizatoare. Profesoara Ilinca Ilian a prezentat în acest cadru, la Pécs, proiectul LITPRAX.